Tragedie.

Am citit sute de carti, ore petrecute cu nasul in praful paginilor cu mintea pierduta in mii de vieti si din ele am devenit eu. Am crescut si acum nu ma mai pasioneaza dragostea din romane, vremea a trecut peste mintea mea si m-a atins filozofia pana in strafundul inimii, tot ce simt este prelucrat filozofic, totul se inampla cu un motiv, iar scenele in care ma aflu au fost create de personaje ale cauzalitatii, la fel ca si tine.

Esti un personaj care mi-a rastalmacit cuvintele, romanul vietii mele avea sa fie trist, sa se termine subit, tragic, cu amintirea unui haos intr-o lume agitata. Tu ti-ai adus jucariile ai vrut sa ne jucam ca in clasa a treia, sa ne coloram unul pe altul si sa vedem ce iese. Un dezastru, totusi, unul pe care l-am iubit, am devenit un dezastru, nu m-ai lasat sa am parte de finalul tragic pe care mi-l doream, in schimb, m-ai iubit ca un copil, ca un iubit, ca un barbat. Acum, singurul actor ce-mi paseste pe scena esti tu, cu tine, piesa vietii mele a devenit o comico-tragedie romantica. Insa, cu o mica retinere, nu as schimba nimic.

Poate ca as fi vrut sa sfarsesc mai repede, uneori inca imi doresc sa mi se intample ceva si sa ma afecteze asa de mult incat sa-ti zdruncine pana si tie existenta, sa constientizezi acelasi sentiment de inutilitate, de ratacire atunci cand nu sunt langa tine, asa cum o fac eu. Sa numeri zilele pana ne vedem, sa te uiti asa de adanc in ochii mei si sa sperii orice gand ce m-ar putea lua de langa tine, sa ma saruti sub umbra unui copac, sa numaram frunzele care cad, sa ma iubesti si sa te iubesc…asta m-a salvat, asa m-ai salvat.

Am stat asa de mult in bratele tale incat mirosul tau s-a imbibat in pielea mea si parca ma simt mai frumoasa de cand te port, parca am zambit si nu m-am mai oprit. As vrea sa ma mut in bratele tale, sa fug de aici, sa imi las lacrimile si sa vin cu rasete si saruturi, ma primesti asa? Stiu ca sunt distrusa emotional, dificila atunci cand iubesc si mai ales atunci cand sunt fericita, caut motive sa imi tin picioarele pe pamant si imi reamintesc iminenta ta plecare, dar indura-ma inca putin. Nu sunt frumoasa, si totusi insisti sa ma privesti de parca as fii, dar te rog sa nu te opresti, poate intr-o zi voi crede si eu asta.

Ti-ai gasit un loc exact in centrul gandurilor mele si ai decis sa nu pleci, de parca lipsa ta, chiar si pentru o secunda ar crea haos, dar nu ma surprinde, mi-am mulat toata existenta pe a ta si chiar daca te decizi ca vrei sa pleci, o parte din mine iti va purta mereu povara si cuvintele mele se vor transforma mereu in lacrimi atunci cand iti voi pronunta numele.

Ai devenit tragedia finalului meu, mi-ai mutilat fiinta ca sa iti gasesti tu culcus in mijlocul agoniei mele sufletesti si ai transformat-o in praf. Am ramas o pulbere de sperante si de tine.